Ai nevoie de doar două lucruri simple pentru a face mai mulți bani decât poți cheltui
...cu care să cumperi oricâte ștrudele ți-ai putea dori.
• MINI-ARTICOLE •
Coboram înspre centru.
Pe stânga era un magazin de patiserie.
Covrigi, felii de pizza, rulouri, gogoși, cârnați înveliți în foietaj...
Și ștrudele...cu vișine...
Slăbiciunea mea.
Nu mi-era foame, dar nici nu strica o mică gustare.
Așa că am scos portofelul.
Am numărat 6 lei.
Am cerut un ștrudel.
...iar domnișoara de la ghișeu mi-a dat un ștrudel.
Sfârșit.
După această poveste emoționantă, am o întrebare pentru tine:
De ce am ales să cumpăr în acea zi și în acel moment?
Ce mecanism psihologic m-a îndemnat să scot acei 6 lei și să-i dau la schimb pe o bucată de aluat nu foarte sănătoasă, în condițiile în care nici nu-mi era prea foame?
Pe lângă faptul că sunt un mare fomist, s-au mai întâmplat două lucruri în acea zi.
Cele două condiții necesare ca o achiziție să existe:
Condiția #1: a existat un produs
Condiția #2: a existat un client
Și astfel, achiziția s-a efectuat.
Din acest proces simplu ai de învățat o mulțime de lucruri.
Chioșcul se afla foarte convenabil, în calea mea - la drumu mare, unde trec mereu oameni, adesea flămânzi, grăbiți, care nu apucă să-și gătească ceva cald, sau nehaliți ca mine care ar băga non-stop ceva în gură.
Aruncă-ți undița unde sunt pești, și unul tot va mușca momeala.
Pe urmă, factorul vizual: pe perete era un afiș cu toate produsele vândute, iar vitrina era din sticlă și plină de ștrudele.
Oamenii trebuie să știe ce vinzi, să vadă ce vinzi, și în cazul meu, să și miroasă ce vinzi.
Asta desigur, se poate face prin tot felul de metode (afișe/ reclame pe net/ panouri/ fluturași), dar ideea e aceeași: trebuie să exiști undeva, să fii în calea unor oameni dornici să cumpere, într-un fel sau altul.
Odată ce știi ce ai de vândut și cui ar trebui să vinzi acel ceva, nu-ți mai rămâne decât să te pui în calea fluviului de potențiali clienți, cu plasa desfăcută.
Inevitabil vei prinde ceva.
